Interviu - Marius Chivu

Marius Chivu nu mai este de mult timp, cliseistic vorbind, o "tanara speranta a criticii literare". Tanar este, dar vocea sa critica s-a facut bine-auzita in ultimii ani in reviste culturale sau la televiziune. Acum, il puteti citi saptamanal in Dilema veche si lunar in Dilemateca. Ii place ca in ultimul timp tinerii au schimbat lucrurile in mediul cultural, dar il enerveaza faptul ca pentru unii comunismul a ajuns cool. Crede ca incultura e nociva si nu considera cartea un produs doar pentru intelectuali, ci si o forma de divertisment si de petrecere a timpului liber.

marius chivu- De unde iti cumperi carti?
- Cele mai multe le cumpar de aici, fireste, din librarii si din anticariate. In masura in care subiectul ma intereseaza si cartea respectiva nu a fost tradusa la noi, iau si de afara. Din Franta in special.

- Ti s-a intamplat sa nu-ti placa o traducere si sa-ti comanzi cartea in original?
- Nu, nu mi s-a intamplat. Au fost traduceri care nu m-au satisfacut, dar nu la carti chiar atat de importante incat sa vreau neaparat originalul.

- Downloadezi carti de pe Internet?
- Foarte rar. Nu-mi place sa citesc pe monitor. Contactul cu hirtia este pentru mine de neinlocuit, iar cititul pe monitor frustrant, obositor si rece.

- Prin alte parti ale Europei lumea citeste pe strada, in metrou, in locuri publice. Exista la noi jena de a fi vazut citind in locuri publice?
- Intr-adevar, acesta este unul dintre multele lucruri placute care iti atrag atentia afara. Cand am fost la Paris, de exemplu, primul lucru pe care il faceau multi cand intrau in metrou era sa scoata o carte din geanta. Am vazut citindu-se romane politiste, autori la moda ca Marc Levy, dar am vazut si tipi care citeau Rasa si istorie de Levi-Strauss, deci si lecturi chiar grele.

La noi nu e vorba de jena, cred ca e lipsa obisnuintei. Pe de alta parte, mi s-a parut ca in ultimul timp am vazut mai multi tineri care citesc in mijloacele de transport, mai ales in metrou. Cititul in public e absolut normal, nicidecum un act de curaj sau de nonconformism.

- Dintre romanele pe care le-ai citit, care descrie cel mai bine viata din Bucuresti? Nu neaparat acum.
- Depinde de care Bucuresti vorbim. Daca e vorba de Bucurestiul rau famat al secolului al XIX-lea, avem romanele de crime si mistere: Bujoreanu, Barontzi, Aricescu si multi altii.

Bucurestiul interbelic apare cel mai bine ilustrat in romanele de mana a doua, de pilda la Cezar Petrescu cu Calea Victoriei. Mahalaua din acea perioada a descris-o G.M. Zamfirescu. La Mateiu Caragiale avem un alt Bucuresti, nocturn, boem-libertin, initiatic. Bucurestiul mitic apare la Eliade.

Mai avem Bucurestiul oniric si subteran din Nostalgia si Orbitoarele lui Cartarescu. Un Bucuresti al zilelelor noastre, în cheia caricaturala a militantismelor religioase si al utopiilor politice gasim la Bogdan Suceava, in Venea din timpul diez. De curind, Humanitas a publicat un foarte interesant volum de poeme dedicate Bucurestiului de Stefan Baciu, poetul roman care a dus avangarda europeana la Honolulu.

Avem asadar mai multe imagini al Bucurestiului, un Bucuresti construit din bucati care nu apartin, toate, realitatii. Pentru imagini mai conforme cu realitatea avem insa minunatele carti la granita dintre document si literatura ale Ioanei Parvulescu: In intimitatea secolului 19 si Intoarcere in Bucurestiul interbelic

- Apropo de utopiile politice, unde ti se pare ca se vad cel mai bine urmele comunismului?
- In mentalitate. Comunismul ne-a dezechilibrat cu totul si pe o perioada care va mai dura. Arhitectural vorbind, avem o tara plina de blocuri. Ca in melodia lui Valeriu Sterian: “ce oras frumos, fabrici si uzine”... Dar peisajul e sumbru mai degraba la nivelul omului comun de pe strada.

Tinerii care au luat, in ultimii ani, fraiele culturale sunt pe cale sa schimbe cu totul peisajul cultural. Ei sunt primul semn ca depasim in cultura anumite obisnuinte si prejudecati mostenite. In edituri, in teatre, la reviste lucreaza multi tineri, se promoveaza autori tineri, regizorii tineri cistiga premii dupa premii.... In cultura batalia a fost castigata de tineri.

- Cum vad tinerii comunismul?
- Mi se pare ca il recupereaza mai mult amuzindu-se fara a intelege ce a insemnat cu adevarat dictatura. E misto ca avem reclame cu Ceausescu si ca Vasile Ernu scoate o carte in care are nostalgia statului la coada si cere momente de reculegere pentru Lenin. Din pacate, nu acesta a fost adevaratul comunism. Daca Ernu si-ar citi cartea in fata bunicului meu care a trecut pe la canal si care si-a pierdut tot pamintul si animalele la colectiv, s-ar alege cu o lopata peste fata.

Tinerii resemantizeaza trecutul fara sa-l cunoasca, mai ales ca au o memorie precara a comunismului, iar unii deloc. In cheie ironica, orice ideologie se imblanzeste si poate deveni cool. E destul de creepy, ar trebui sa fim ceva mai atenti. Fireste ca trebuie sa radem de trecut, e o buna forma de terapie. Din fericire, nu mi se pare un curent de opinie univoc.

- Bine, socialismul e o tendinta a tinerilor din toata Europa, care nu l-au trait direct
- Da, pentru ei e o utopie inca valabila si aici e o intreaga discutie in care nu vreau sa intru.

- Te consideri urban?
- Eu sunt crescut de bunici, am facut chiar gradinita la tara, intr-un sat de linga Horezu, apoi am facut liceul in Rm. Vilcea, un oras de provincie. Provincia e si ea tot o forma de “tara”. Din punct de vedere social, nu sunt un “produs” urban. Dar cultura mea urbana exista si ea se datoreaza in primul rand meseriei de redactor al Dilemei vechi unde ma ocup de pagina de actualitate culturala. Nu sunt insa genul care sa imbratiseze cu totul cultura urbana. E la moda, dar nu ma omor dupa ea. Poate tocmai de aceea.

- Cum e viata culturala in provincie fata de Bucuresti?
- Depinde de care provincie vorbim. In orasele mari - Cuj, Iasi, Timisoara - exista scriitori si artisti buni si lucrurile se misca, cu dezavantajele de rigoare. Dar daca vorbim de provincia mica, de sutele de orasele ale tarii, lucrurile sunt radical diferite. Editurile si presa culturala locala sunt mediocre. Nu e un sol fertil pentru cultura. Ramnicu Valcea, de pilda, e un oras, cultural vorbind, aproape mort. Majoritatea tinerilor talentati pleaca la facultate in orase mari si nu se mai intorc.

In Bucuresti, mediul cultural e vast si variat, aici ai acces la informatia de prima mana, intri intr-un cerc de oameni care fac acelasi lucru cu tine, mergi la premiere, la concerte, la spectacole, la conferinte la care, in provincie, nu ai acces. Din pacate, inca nu s-a descentralizat campul cultural romanesc. E doar o vorba.

- Dilemateca e suplimentul Dilemei vechi sau nu? Era necesara o revista exclusiv despre carti?
- Se face aceasta confuzie. Dilemateca nu este suplimentul Dilemei, desi cei care fac Dilemateca fac parte si din redactia Dilemei vechi sau sunt colaboratori. Dilemateca este o revista de sine statatoare.

Era necesara aceasta revista? Noi am vazut ca piata de carte romaneasca a crescut mult in ultimii ani: cartile arata aproape de standardele europene, editurile au inceput sa investeasca in promovare, oamenii au inceput sa cumpere carti si sa citeasca mai mult, mass-media pare mai interesata de carti, au aparut multe emisiuni culturale, unele de succes daca e sa-i enumeram pe cei care le fac: Cristi Tabara, Dan C. Mihailescu, Catalin Avramescu, Ioan T. Morar, eu ...

Ce inseamna asta? Pur si simplu ca lumea citeste si prin asta inteleg cititorul mediu, nu cel specializat, care a facut filologie. De aceea Dilemateca si-a propus sa se ocupe de tot ce inseamna piata de carte. Nu e o revista de literatura, e o revista dedicata cartilor, autorilor, oamenilor din spatele cartilor si, in general, se ocupa de cam tot ce trebuie sa stie cineva despre piata de carte din Romania si nu numai. Dilemateca este revista celor ce citesc.

Ce revista care sa faca familiara aceasta lume a cartilor mai exista pe piata? Revistele culturale de pana acum erau majoritatea literare si aveau un program publicistic in virtutea unei ideologii culturale fie ea postmoderna, liberala, indreptata spre tineri, fie mai conservatoare. Ne-am dat seama ca acestea sunt deja niste reviste de nisa, cu un public asumat restrans si ca ele nu se mai adreseaza cititorului acela din metrou. Multe reviste nu ofera un ghid de lectura pentru carti practice, de stiinta, istorie, antropologie...   De aici a pornit Dilemateca – o revista structurata pe recenzii pe genuri, acoperind toate tipurile de carti, urmarind sa familiarizam cititorul cu lumea editurilor, a librariilor, a locurilor de citit, sa facem interviuri si anchete cu scriitori. Toate acestea dincolo de orice ideologie, scoala literara, cenaclu, de orice lupta culturala. Doar in numele lecturii.

- Ziceai de publicul specializat. Se poate vorbi de absolventii de filologie ca despre un public specializat? Intreb asta pentru ca stiu ca ai predat o perioada un seminar la Litere Bucuresti, considerata cea mai prestigioasa facultate de profil din tara.
- In mod normal da, absolventul de filologie ar trebui sa fie un cititor educat, care are o relatie cu cartea la un nivel superior. Am vazut insa in ultimii ani ca lucrurile sunt amestecate. Mi se pare ca nivelul celor care vin la Litere e foarte scazut, probabil si datorita liceului, unde sistemul este imbatranit, blocat in vechi mentalitati, unde schimbarile se produc foarte greu. Elevii vin putin pregatiti, la Litere nu se intra greu, aproape oricine poate sa urmeze aceasta facultate.

- Mai e si motivul ca au picat la alte facultati, cum ar fi Drept sau Comunicare.
- Da, e semnificativ faptul ca multi ajung sa faca aceasta facultate din pozitia de a treia, chiar a patra optiune. Deci constrinsi tot de nivelul lor educational scazut. Sunt putini care au chemare, pare un cuvant desuet, stiu, dar pentru lectura trebuie sa ai o anumita pasiune. Nu stiu in ce masura am mai gasit-o la generatiile recente.

- Pe de alta parte, ok, termini Litere, dar ce faci apoi?
- Exista si un numar extrem de restrans de optiuni post-universitare, intr-adevar, si se castiga putin in domeniul asta. De aceea spun ca e nevoie de pasiune. Cu pasiune se rezolva multe necunoscute.

- Incultura e nociva? Sunt argumentate afirmatiile gen “nu se mai citeste”?
- Incultura e nociva, fireste, si, pina la urma, costa si mult. Nu stiu cit si citi mai citesc si daca trebuie sa ne ingrijoram. Daca e sa ne gandim statistic, acum sunt mai multi cititori decit in orice alta perioada a istoriei. Asta pentru ca numarul de oameni a crescut considerabil. Cartea e importanta, e foarte importanta, dar nici nu am aroganta sau inocenta, spune-i cum vrei, sa cred ca numai cartile iti ofera cultura. Ce e evident, e faptul ca oricind putem citi ceva mai mult si asta nu strica niciodata.

- Ma refeream la altceva. Cineva e foarte bun in domeniul afacerilor, de exemplu, altcineva in mecanica, altcineva in informatica, altcineva in literatura. Daca un literat nu stie sa faca suruburi, de ce cel care face suruburi ar trebui sa citeasca?
- Da, o carte nu este un produs doar pentru intelectuali. Ea ar trebui sa fie o forma nu doar de educatie si de reflectie, dar si de divertisment. Cand spui carte nu te referi neaparat la un autor presocratic sau la un prozator postmodern care foloseste in scris teorii ale fizicii cuantice. Cartile inseamna si basme, si romane politiste, romane erotice, de aventura, care iti ofera o alternativa la televizor si la Internet, de pilda.

Cartile sunt un mod de petrecere a timpului liber. Aici mi se pare problema, la noi s-a pierdut obisnuinta de a petrece timpul liber cu o carte. Din cauza diversificarii si a tentatiilor mass-media. E mult mai usor sa privesti un film decat sa citesti un roman in care se intampla exact aceleasi lucruri. Vizualul e insa mai atractiv si cere un efort mai mic decat cititul, care se bazeaza de fapt pe imaginatie. Televizorul incurajeaza lenea, la televizor te poti uita si adormit. Cartea iti cere atentie si fidelitate. E mai greu.

- Ce parere ai de cultura care a coborat in strada? Graffitti-urile sunt arta?
- Nu pot spune ca imi plac foarte mult, dar ma intereseaza. Merg pe strada si caut cu privirea stencilurile de pe cladiri, unele sunt foarte inteligente. Mie mi se par destul de timide, de putin implicate politic.

Ele ar trebui sa aiba o baza activista, anti-establishment mult mai puternica. Mi se pare ca sunt destul de soft si nu ataca dur problemele scandaloase. Uite, de exemplu, cand s-a dispus ridicarea Monumentului Eroilor in Piata Senatului si toata lumea a facut misto ca “e o teapa”, “o scobitoare” etc., as fi vrut sa vad un activism mai puternic al artistilor stradali pus in practica chiar in acel loc.

- Dar au fost graffitti-uri fix pe monument, stenciluri cu “Monumentul erorilor”, petitii, etc.
- Au fost, dar foarte putin. As fi vrut sa nu dispara niciodata desenele anti de pe monument, sa fie nevoie ca monumentul se fie curatat tot timpul, sa innebuneasca paznicul acela care il pazeste. Altfel nu are nici un rost, am senzatia unei capitulari. Pina la urma am ramas cu monumentul: curat, inalt, stralucitor si kitchos chiar pe locul unde cei ca noi au murit in `89 pentru ca noi acum sa avem libertatea de a ne opune sistemului fie si prin intermediul stencilurilor.

- Exista o imagine tip a intelectualui?
- Cei care ne reprezinta ar fi acesta: tineri, cu facultate, bursieri, care lucreaza in media, in publicitate, in IT. Fireste ca sunt mai multe tipuri. Dar sunt intelectuali misto si in varsta, foarte bine pregatiti pe zone diverse ale culturii si care tin pasul cu timpul. Sunt altii si mai prafuiti care nu mai inteleg ce se intampla in jurul lor. E firesc sa fie asa. Unii sunt mai bine pregatiti, altii mai superficiali, altii stau in biblioteca, altii citesc pe net. Pericolul vine azi din faptul ca poti mima cu usurinta ca esti un tip educat.

- Ce te enerveaza cand mergi pe strada?
- Pe mine nu ma enerveaza atit de mult strada. Gasesc savori de observator si in vulgaritatea strazii. E si o forma de protectie. Ma deranjeaza insa marlania. Dar am ales sa traiesc in Bucuresti si atunci accept totul la pachet. Daca adun si trag linie, lucrurile bune sunt totusi mult mai multe.

- Ai avut experiente neplacute cu spitalele din Bucuresti. Care sunt problemele sistemului sanitar?
- Banii putini cu care sunt platiti doctorii si care te obliga la spaga si investitiile mici in aparatura speciala. Asta creeaza o stare de debandada si de nesiguranta.

Cel mai grav mi s-a parut insa lipsa de comunicare intre medici, intre specialisti. In cazuri complicate, unde sunt implicati, rand pe rand, un neurochirug, un neurolog, un kinetoterapeut etc, lipsa de comunicare e cel mai rau lucru. Nu se lucreaza impreuna si, uneori, nici nu se cunosc intre ei desi toti impart acelasi caz.

- Cum e viata in Giulesti?
- Forza Rapid! Este un cartier linistit. E o prejudecata ca Giulestiul e un cartier rau plin de tigani. Nu sunt mai multi decat in celelalte cartiere. E plin, de fapt, de pensionari rapidisti, linistiti, iar pentru ca e situat la marginea de nord a orasului poluarea nu e o problema. Daca merg un pic pe jos ajung pe faleza lacului Ciurel unde seara cupluri de indragostiti se plimba si privesc soarele care apune pe lac.

- Apropo de cupluri, unde iti duci prietena?
- Avantajul de a locui in Bucuresti e faptul ca descoperi mereu locuri noi si misto. Nu le desconspir pe toate de teama ca vine lumea si nu mai avem noi liniste. Va spun insa un bistro cochet si intim unde poti citi carti si Dilema veche pina vine comanda. Se cheama Bistro-Librarie Arles, e pe str. Carol Davila 60, in zona Cotroceni. (sursa:metropotam)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]